vineri, 26 februarie 2010

invata-ma sa pot merge


Cat de sarac sunt, Doamne, in iubire...
 Iubire de aproape, si de Tine...
 Mereu imi fac doar mie cate-un bine,
 Si fara mila sunt cu altii, peste fire...



 Macar din mine, Doamne, de-as musca
 Cu post si rugaciune, deodata...
 as face pentru Tatal meu ceva,
 i-as spune: musc din mine, iarta, Tata ...



 Macar la cei nebuni, la cei sarmani
 de-as da in fiecare zi cate o paine,
 Cat de-mpacat as astepta ziua de maine,
 Eu, biet avar adunator de bani...



 Si chiar asa, mergeam cu painea-n plasa
 In visul meu, si eram vesel tare,
 Si o lasam bisericii pe masa
 O paine pentru cei ce n-au mancare...



 Si-asa zburam, cu pacea-n suflet, plina,
 Dar binele acesta, doar visat,
 Nu, niciodata nu s-a intamplat
 N-am dat saracilor o paine, nici lumina
 Lumina unui gand curat, sau sfat...



 De ce, Parinte, inima mi-e rece,
 De ce nu pot o mila doar sa fac,
 De ce desert imi pare tot ce trece,
 Te rog ma iarta, Doamne Sfant, si tac..
.


 Invata-ma din nou sa ma imbrac,
 Si sa postesc, si rog, si sa pot merge...
liviu-florin jianu

duminică, 14 februarie 2010

 PARADOXUL ZILELOR NOASTRE
Octavian Paler
“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai."

vineri, 12 februarie 2010

modele

"Leonardo da Vinci, pictorul acesta mare a gasit de cuviinta sa picteze Cina cea de Taina, luand modele...Si a fost foarte greu sa gaseasca modele pentru Apostoli.Pe Iisus l-a gasit foarte repede, adica pe tanarul (modelul) care sa arate cu fata blanda, stand la masa.Desigura cateva luni, aproape un an a durat pana a pictat chipul lui Iisus. Dar icoana nu se mai sfarsea. De ce? Pentru ca nu-l gasea pe omul dupa care sa-l picteze pe Iuda. A umblat prin taverne, prin carciumi, pe sub poduri, prin canale, doar-doar o gasi unul care sa arate la fata in felul acesta, care sa exprime toata viclenia, toata nemernicia, toata prostia, tot, tot.
In sfarsit a gasit unul .Cu cativa gologani sau o tuica, ce i-o fi dat, a acceptat si venea zilnic si statea pe scaun si el il tot picta in icoana.La un moment dat, dupa cateva zile, a vazut ca omul pe care-l cautase atata timp, plangea.Si s-a mirat:cum un nemernic, un betiv(cine stie cate rele facuse), cum de plangea acesta? Si l-a intrebat: "De ce plangi?".Si n-a vrut sa spuna. Dar pana la urma i-a spus:"pictore, acum 12 ani, tot eu am stat pe scaunul acesta cand l-ai pictat pe Hristos".Cum decazuse el; tot el fusese model si pentru Hristos, si acum era model pentru Iuda .Asa ajunsese, in halul acesta ajunsese; si dandu-si seama, stand asa pe scaun cum il punea pictorul sa stea, cu punga in mana si gata sa plece, cum e in icoana , i-a venit sa planga.
Va sa zica, distanta dintra bine si rau, dintre lumina si intuneric e foarte mare. Dar trecerea noastra in lumina sau in intuneric, urcusul nostru catre bine sau coborasul nostru catre rau, este la o distanta foarte mica...Ne sta in putere sa alegem binele sau raul, sa alegem liturghia sau somnul, sa alegem postul sau imbuibarea, sa alegem rugaciunea sau discoteca, sa alegem injuratura sau Psaltirea."
(Pr. Nicolae Tanase- Parohia Valea Plopului, Asociatia Pro Vita)