Cu ce n-am gresit?

Cu ce n-am greşit?



De ce mi-e dragostea, ciulin,

Şi mângâierea, buruiană,

Învăţătura, chin şi spin,

Şi roada de smochin, doar mană?



De ce cu fiecare zi

Lumina ce-o vedeam odată

Este blestemul de-a privi

În bezna cea imaculată?



De ce şi zborul mi s-a frânt,

De ce nici pasul nu mai pune,

Nici mâna - bine pe pământ -

Nici mintea – mir de rugăciune?



De ce povara de nu-mi ştiu

Purta nici mie, cum s-ajut

Să-şi poarte crucea lui, un fiu?

De ce cu fapta, nu zbor mut?



De ce n-am ştiinţă, nu am har,

Să fiu atât de înţelept,

Încât să beau din Tine-amar,

Şi să-l împart – precum e drept?



Deşertăciunea mea sub cer,

Pe-o rogojină de poem,

Doamne, din Tine, fur în ger,

Dragostea toată, din blestem…

JIANU LIVIU-FLORIAN

Dimensiunea liturgica a iubirii

In Biserica iubirea se umanizeaza.Din forta spirituala apofatica ea devine factor de coeziune si subzistenta a comuniunii liturgice.Pricipiile abstracte privind izvoarele dogmatice ale iubirii se concretizeaza in relatii umane , accesibile la nivele diferite de intelectualizare, dar cu aceeasi putere transfiguratoare prilejuita de prezenta intr-un spatiu comun consacrat.
Prezenta efectiva a lui Hristos in Biserica da expresiei "cerul pe pamant"; atat de utilizata in Ortodoxie, caracterul unei realitati incontestabile.In spatiul spiritualizat al Bisericii, omul traieste alaturi de semenii sai  experienta iubirii prezente a lui Hristos cel viu.Urcusul liturgic priciunui de aceata nu situeaza omul doar in proximitatea Imparatiei ceresti, ci chiar in mijlocul ei. Cadrul liturgic fiind tocmai "fantana care adapa in mod principal  viata de comuniune a credinciosilor cu Sfanta Treime si cea dintre ei"..El face posibila actualizarea relatiei evanghelice cu Mantuitorul prin umplerea acestei matrici spirituale cu continuturile mereu innoite ale propriei noastre vieti.Astfel omul se releva , dupa  o expresie a Parintelui Staniloae, "ca taina de valoare inepuizabila a existentei"
Totul este facut spre realizarea omului in perspectiva luminii dumnezeiesti prin care a fost adus la existenta.In centrul preocuparilor crestinismului nu sta Dumnezeu, ci omul, existenta umana ce-si descopera intregul sau potential doar calauzita de ratiunea transfiguratoare a iubirii dumnezeiesti.

EU?!?

"Eu sunt eu, pentru constiinta mea, pentru ca sunt eu in relatie cu alte persoane.Prin numele meu de care sunt constient, ma disting de altii, ca cineva sau constat ca ma disting  ceilalti de ei insisi si de altii ca pe cineva, nu ca pe ceva.Numai persoanele primesc si dau nume si  numai perosnelor, pentru ca numai ele traiesc reciproc si constient ca persoane distincte la care se apeleaza si nu sunt manipulate.
Pe de o parte, ma stiu unic si liber in relatiile cu ceilalti, pe de alta, nu ma stiu in aceasta unicitate si libertate decat in relatie cu altii.
Ma disting ca persoana unica in relatie cu alte persoane, pentru ca nu ma pot comuniva liber decat altor persoane distincte si libere si numai prin comunicarea catre ele sau cu ele ies liber din indefinitul meu, definindu-ma ca o persoana deosebita si libera, unica fata de ele, ca persoane unice si libere.Faptul ca nu ma pot  comunica in intregime altora, imi descopera calitatea de mister inepuizabil, dar nici ca mister nu ma stiu decat prin faptul ca ma comunic altora.Sau misterul meu nu contrazice faptul ca ma stiu ca persoana ce se comunica altor persoane, care mi se vadesc ca mistere.
Daca nu m-as comunica altor persoane, n-as sti de mine nici ca persoana distincta  si libera, nici ca mister.Ba nici ca sunt peste tot.Dar pot zice ca sunt, inainte de comunicare, ca o natura indistincta, devenita persoana distinctita prin comunicare.[...]
Persoana nu e niciodata decat cu o alta persoana.E o persoana in relatie cu alta, desi are in aceasta relatie o valoare unica...."("Iubirea crestina"-Pr. Dumitru staniloae)