PARINTELE DUMITRU STANILOAE

De pe dealurile bucuriilor-in vaile necazurilor, asa decurge viata omului duhovnicesc; dar ea inscrie un real progres in aceste alternante.Bucuriile, pentru rabdare, sunt tot mai curate, mai spiritualizate, mai nepatate de multumirea de sine; necazurile sunt tot mai ferm rabdate.
Propriu-zis , bucuriile sunt domolite de siguranta necazurilor ce vor veni, iar necazurile, rabdate cu un amestec de seninatate, de ras interior, cum zice Ioan Scararul, pentru siguranta bucuriilor ce vor veni la rand. Deci fie cat de schimbatoare imprejurarile exterioare in care se desfasoara viata omului duhovnicesc, launtric ea a ajuns la un fel de nivelare, care ii da o statornica liniste. E taria spiritului in fata valurilor lumii.

In timp ce omul de odinioara gasea in mediul social un factor prin care isi intarea credinta si practica rugaciunii, astazi acest mediu este un factor de racire, un factor impotriva caruia cel care vrea sa-si mentina credinta si rugaciunea trebuie sa se apere .Astazi omul credincios trebuie sa caute in mare masura el insusi motivatii care sa-i poata sustine credinta si propria sa practica a rugaciunii...Omul care reuseste sa-si intareasca credinta si rugaciunea prin motivatii personale reflectate, poate deveni el insusi un focar pentru intarirea credintei si innoirea rugaciunii in mediul sau social.

[...]

O smerenie nealterata pune mereu inceput zidirii noastre. Asa faceau sfintii. Cu cat se apropiau mai mult de Dumnezeu, socoteau ca abia pun inceput pocaintei, mantuirii, zidirii lor. ...Un staret e intrebat, putin inainte de a se savarsi din viata, de ucenic:" Esti pregatit sa mori?". Batranul raspunde: "Eu inca nu m-am smerit!". Potae ne intrebam de ce mandria, orgoliul, constituie un pacat atat de mare? Raspundem fara ocolo: este cel mai nefiresc, grav si tragic pacat. Trufia tinde sa faca din eul meu un centru esential si existential, ceea ce eu nu sunt. ... Trufia satanica te ispiteste sa fii un centru, ceea ce fireste nu esti; iar cand tu te socotesti asa, cine vrea sa fie satelitul  sau scalvul tau? Nimeni nu se doreste pe post de sclav. ...Ioan Scararul vede mandria drept "inainte-mergatoarea iesirii din minti" (Cuvantul 22) si adauga: "Mandrul nu mai are nevoie de demon, pentru ca s-a facut el insusi demon" A devenit deci potrivnicul, satan;potrivnicul tuturor. ..." Calea celui nebun este dreapta in ochii lui, iar cel intelept asculta de sfat".(Pilde 12, 15)
Dar , mai concret, ce inseamna sa fii smerit? Cred ca a f i smerit inseamna a cugeta si a-ti cunoaste, cu dar de sus, locul tau; in fata lui Dumnezeu, a semenilor si a celorlalte fapturi; deci a dobandi o dreapta marturie a constiintei de sine.(Pr. Constantin Galeriu)

SFATURI DUHOVNICESTI

"Prin tacere Il tradam pe Dumnezeu"(Sf. Grigorie Teologul).


"Unde este Biserica, acolo este si Duhul Sfant, iar unde este Duhul Sfant, acolo este si Biserica si tot harul, iar Duhul Sfant este Adevarul" (Sf. Irineu de Lyon).


"A tainui cuvantul Adevarului inseamna a te lepada de el"(Sf. Maxim Marturisitorul).


"Parintele nostru Sofronie , ne spune ca nu exista conditii si nu pot exista conditii in care cuvantul lui Dumnezeu sa nu fie valabil si puternic. Nu exista si nu pot exista conditii care sa impiedice mantuirea, trairea cuvantului lui Dumnezeu"(Pr. Rafail Noica).


"Eu socotesc ca cel mai de pret in aceasta viata este sa lasi toate si sa-ti plangi pacatele tale, pentru ca cea mai scumpa pentru noi este vesnicia. Deci, trebuie sa facem totul ca sa n-o pierdem, ca atunci degeaba am trait pe pamant"(Arhim. Cleopa Ilie).


"Cand omul, fiinta atotconstienta si cu chipul lui Dumnezeu, se lasa la discretia mijloacelor mass-media:a presei dubioase, a radioului, mai ales a televiziunii, care deja demult a devenit drog pentru omul contemporan, acest fapt il pregateste pe nesimtite sa se predea hristosului mincinos, cauia asemenea stare de pasivitate a duhului uman ii convine cel mai mult. Poluarea generala a aerului duhovnicesc acum in lume, ajuta si accelereaza oricare alt fel de poluare: a apei, a aerului si a pamantului si-viceversa"(Vladeta Jerotic).


"Crede cu tarie ca suferim numai cata vreme nu ne-am smerit; de indata ce ne smerim intristarile noastre iau sfarsit"(Sf Siluan Athonitul)


"In ciuda a celor ce se intampla si a nevredniciei monahilor si a clericilor, Biserica este izvorul nesecat al minunilor. Ia apa si a face Aghiasma; ia paine si vin si le face dumnezeiasca Euharistie; il ia pe omul de lut si-l face dumnezeu. Aceste minuni multi nu le vad.Intrucat, daca le-ar vedea, n-ar batjocori sau nu ar uri Biserica lui Hristos, ci ar iubi-o, ar cinsti-o si nu ar vorbi de ea dispretuitor, asa cum fac unii."(Pr. Paisie Aghioritul)

"Oricine se pleaca  smerit, primind loviturile celorlalti, isi calca in picioare parerea despre sine, infrumusetandu-se duhovniceste ca un inger; in conditiile acestea va putea trece prin poarta cea stramta a Cerului...Nimeni nu se ridica la cer urcand lumeste, ci pogorandu-se duhovniceste.Oricine isi fixeaza sa paseasca la o inaltime mai joasa, inainteaza intotdeauna cu siguranta si niciodata nu cade..." (Pr. Paisie Aghioritul)

Pr. Dumitru Staniloae

L-am cautat pe Dumnezeu in oamenii din satul meu, apoi in carti, in idei si simboluri.Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Intr-o zi am descoperit in scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii ca e cu neputinta sa-L intalnesti pe Dumnezeu in mod real prin rugaciune.Si atunci L-am auzit spunandu-mi: INDRAZNESTE SA INTELEGI CA EU, DUMNEZEU, TE IUBESC!
Atunci, cu rabdare, m-am pus pe lucru. Astfel, am inteles treptat ca Dumnezeu e aproape, ca ma iubeste si ca, umplandu-ma de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalti. Am inteles ca iubirea e comuniunea cu Dumnezeu si cu celalalt. Si ca, fara aceasta comuniune, lumea nu e decat tristete ruina, distrugere, masacre. Sa vrea, numai , lumea sa traiasca in aceasta iubire, si atunci ar cunoaste viata vesnica...


Ascultarea de parintele duhovnic este ascultare de Dumnezeu. Prin gura duhovnicului vorbeste Insusi Ziditorul nostru. El este "doar un martor", care asculta marturisirea noastra si care ne transmite apoi voia Tatalui ceresc. Acsultarea inseamna smerenie. Ir smerenia acopera toate pacatele, dupa cum spune Sfantul Antonie cel Mare.(Mihaela Ion, "Intre raiul rugaciunii si iadul drogurilor")

NU DEZNADAJDUI

Niciodata nu vom trai fara sabii indreptate impotriva noastra, dar toate acestea nu trebuie sa ne descurajeze.
Nu trebuie sa ne dam batuti.
Dumnezeu stie necazurile noastre dar ne curateste prin ele asa cum se curata aurul in cuptor.
Dumnezeu ne-a mantuit prin Cruce, nu prin dreptate, nu prin minuni.Deci nici un crestin nu este scutit de crucea sa, pentru ca este un dar de la Dumnezeu spre mantuire.
Suferinta nu este numaidecat o pedeapsa, dar chiar daca ar fi, ea este un canon care ne ajuta sa ne indreptam, sa ne intoarcem la bine.
Inainte de a-ti trimite Crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Sai cei preafrumosi, a examinat-o cu ratiunea Sa dumnezeiasca, a verificat-o cu dreptatea Sa najunsa, a incalzit-o in inima Sa cea plina de iubire, a cantarit-o in mainile Sale pline de afectiune, ca nu cumva sa fie mai grea decat o poti duce.
Si dupa ce a masurat curajul tau, a  binecuvantat-o si ti-a pus-o pe umeri, deci o poti duce. Tine-o bine si urca pe Golgota spre Inviere.(profetii si marturii crestine pentru vremea de acum)

CUVINTE

Sa nadajduiasca in Tine cei ca cunosc numele Tau, ca n-ai parasit pe cei ce Te cauta pe Tine, Doamne!
Cazut-au neamurile in groapa pe care au facut-o, in cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.
Se cunoaste Domnul cand face judecata!intru faptele mainilor Lui s-a prins pacatosul.
Scoala-Te, Doamne, Dumnezeul meu!Inalta-se mana Ta! Nu uita pe saracii Tai pana in sfarsit!
Vezi, pentru ca Tu privesti la necazuri si la durere, ca sa le iei in mainile Tale; caci in Tine se increde saracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor.(Ps.9,10;9,15-16;8,32;9,34)

imagine preluata de pe orthphoto.net

...

Rastignirea ducand la inviere.moartea la viata, suferinta la fericire, plansul la mangaiere, saracia la bogatie, este unul din marile paradoxuri aparente ale crestinismului.
Cum se poate ca moartea sa duca la viata?cum se poate ca linia care merge spre vietii, in loc sa ajunga, cum spune legea mintii omenesti, la un capat echivalent cu sfarsitul vietii, sa patrunda la un moment dat in plinatatea de viata si de fericire?cum se face ca ceea ce ni se pare noua ca coboara, in realitate urca si viceversa, ceea ce urca, in realitate coboara?Crestinismul ne invata ca cine coboara in mormant se inalta spre inviere si cine se urca in onorurile si bunurile vietii vazute, paseste spre moarte. Desigur ca e vorba de coborarea benevola, fara proteste, de o coborare care-si pastreaza toata frumusetea etica, sau e produsa tocmai de aceasta frumusete etica. In lumina crestinismului mormantul e mai aproape de cer, decat un scaun de onoare.Directia cerului nu e in sus, spre acea parte spre care alearga oamenii de obicei in viata sociala, ci in josul vietii.
Raul vine dintr-o lacomie neinfranata a firii noastre actuale, dupa viata; lacomie alimentata de teama neincetata
si chinuitoare de imputinare a vietii noastre, de sleire si de sfarsire a ei.Aceasta e tot una cu o neincredere in Dumnezeu, adevaratul izvor si sustinator al vietii.Ca si cand numai de noi ar depinde sa ne conservam si inmultim viata; traim intr-o permanenta fierbinteala de a ne consolida existenta, intr-o grija bolnavicioasa de a nu scadea. Si in vuietul acestei framantari si incordari, nu observam ca suntem robii unei amarnice iluzii, ca in loc sa ne intarim si inmultim viata ne-o uzam, ne-o slabim, si atunci cand ni se pare ca am dobandit lumea, in groapa ne salasluim.[...]
Paradoxul crestin, exprimat in primele randuri ale acestui articol, nu inseamna in realitate decat afirmarea exclusiva a biruintei lui Dumnezeu. Cand spunem ca prin moarte ajungem la inviere, ne dam la o parte cu pretentiile noastre pacatoase, ca numai prin noi ne sustinem viata, si marturisim ca, dimpotriva, numai Dumnezeu este izvorul ei, inviind-o chiar cand noi nu mai suntem in stare sa ridicam nici macar un deget.
De aceea este moartea treapta spre adevarata viata si smerenia pas spre inaltime si suferinta suis spre cer-cand in ele pulseaza increderea netarmurita in Dumnezeu-pentru ca prin ele ne apropiem de Dumnezeu, apelam iarasi la El, venim din instrainarea increderii in noi, de care s-a facut vinovat fiul ratacitor, cel dornic dupa autonomie, caruia  nu-i convenea obladuirea parinteasca.[...]
(DUMITRU STANILOAE-"ORTODOXIE SI ROMANISM")

nicoleta

Cu ce n-am gresit?

Cu ce n-am greşit?



De ce mi-e dragostea, ciulin,

Şi mângâierea, buruiană,

Învăţătura, chin şi spin,

Şi roada de smochin, doar mană?



De ce cu fiecare zi

Lumina ce-o vedeam odată

Este blestemul de-a privi

În bezna cea imaculată?



De ce şi zborul mi s-a frânt,

De ce nici pasul nu mai pune,

Nici mâna - bine pe pământ -

Nici mintea – mir de rugăciune?



De ce povara de nu-mi ştiu

Purta nici mie, cum s-ajut

Să-şi poarte crucea lui, un fiu?

De ce cu fapta, nu zbor mut?



De ce n-am ştiinţă, nu am har,

Să fiu atât de înţelept,

Încât să beau din Tine-amar,

Şi să-l împart – precum e drept?



Deşertăciunea mea sub cer,

Pe-o rogojină de poem,

Doamne, din Tine, fur în ger,

Dragostea toată, din blestem…

JIANU LIVIU-FLORIAN

Dimensiunea liturgica a iubirii

In Biserica iubirea se umanizeaza.Din forta spirituala apofatica ea devine factor de coeziune si subzistenta a comuniunii liturgice.Pricipiile abstracte privind izvoarele dogmatice ale iubirii se concretizeaza in relatii umane , accesibile la nivele diferite de intelectualizare, dar cu aceeasi putere transfiguratoare prilejuita de prezenta intr-un spatiu comun consacrat.
Prezenta efectiva a lui Hristos in Biserica da expresiei "cerul pe pamant"; atat de utilizata in Ortodoxie, caracterul unei realitati incontestabile.In spatiul spiritualizat al Bisericii, omul traieste alaturi de semenii sai  experienta iubirii prezente a lui Hristos cel viu.Urcusul liturgic priciunui de aceata nu situeaza omul doar in proximitatea Imparatiei ceresti, ci chiar in mijlocul ei. Cadrul liturgic fiind tocmai "fantana care adapa in mod principal  viata de comuniune a credinciosilor cu Sfanta Treime si cea dintre ei"..El face posibila actualizarea relatiei evanghelice cu Mantuitorul prin umplerea acestei matrici spirituale cu continuturile mereu innoite ale propriei noastre vieti.Astfel omul se releva , dupa  o expresie a Parintelui Staniloae, "ca taina de valoare inepuizabila a existentei"
Totul este facut spre realizarea omului in perspectiva luminii dumnezeiesti prin care a fost adus la existenta.In centrul preocuparilor crestinismului nu sta Dumnezeu, ci omul, existenta umana ce-si descopera intregul sau potential doar calauzita de ratiunea transfiguratoare a iubirii dumnezeiesti.

EU?!?

"Eu sunt eu, pentru constiinta mea, pentru ca sunt eu in relatie cu alte persoane.Prin numele meu de care sunt constient, ma disting de altii, ca cineva sau constat ca ma disting  ceilalti de ei insisi si de altii ca pe cineva, nu ca pe ceva.Numai persoanele primesc si dau nume si  numai perosnelor, pentru ca numai ele traiesc reciproc si constient ca persoane distincte la care se apeleaza si nu sunt manipulate.
Pe de o parte, ma stiu unic si liber in relatiile cu ceilalti, pe de alta, nu ma stiu in aceasta unicitate si libertate decat in relatie cu altii.
Ma disting ca persoana unica in relatie cu alte persoane, pentru ca nu ma pot comuniva liber decat altor persoane distincte si libere si numai prin comunicarea catre ele sau cu ele ies liber din indefinitul meu, definindu-ma ca o persoana deosebita si libera, unica fata de ele, ca persoane unice si libere.Faptul ca nu ma pot  comunica in intregime altora, imi descopera calitatea de mister inepuizabil, dar nici ca mister nu ma stiu decat prin faptul ca ma comunic altora.Sau misterul meu nu contrazice faptul ca ma stiu ca persoana ce se comunica altor persoane, care mi se vadesc ca mistere.
Daca nu m-as comunica altor persoane, n-as sti de mine nici ca persoana distincta  si libera, nici ca mister.Ba nici ca sunt peste tot.Dar pot zice ca sunt, inainte de comunicare, ca o natura indistincta, devenita persoana distinctita prin comunicare.[...]
Persoana nu e niciodata decat cu o alta persoana.E o persoana in relatie cu alta, desi are in aceasta relatie o valoare unica...."("Iubirea crestina"-Pr. Dumitru staniloae)

invata-ma sa pot merge

Cat de sarac sunt, Doamne, in iubire...
 Iubire de aproape, si de Tine...
 Mereu imi fac doar mie cate-un bine,
 Si fara mila sunt cu altii, peste fire...

 Macar din mine, Doamne, de-as musca
 Cu post si rugaciune, deodata...
 as face pentru Tatal meu ceva,
 i-as spune: musc din mine, iarta, Tata ...

 Macar la cei nebuni, la cei sarmani
 de-as da in fiecare zi cate o paine,
 Cat de-mpacat as astepta ziua de maine,
 Eu, biet avar adunator de bani...

 Si chiar asa, mergeam cu painea-n plasa
 In visul meu, si eram vesel tare,
 Si o lasam bisericii pe masa
 O paine pentru cei ce n-au mancare...

 Si-asa zburam, cu pacea-n suflet, plina,
 Dar binele acesta, doar visat,
 Nu, niciodata nu s-a intamplat
 N-am dat saracilor o paine, nici lumina
 Lumina unui gand curat, sau sfat...

 De ce, Parinte, inima mi-e rece,
 De ce nu pot o mila doar sa fac,
 De ce desert imi pare tot ce trece,
 Te rog ma iarta, Doamne Sfant, si tac..

.

 Invata-ma din nou sa ma imbrac,
 Si sa postesc, si rog, si sa pot merge...

liviu-florin jianu

 PARADOXUL ZILELOR NOASTRE

Octavian Paler

“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai."

nicoleta

modele

"Leonardo da Vinci, pictorul acesta mare a gasit de cuviinta sa picteze Cina cea de Taina, luand modele...Si a fost foarte greu sa gaseasca modele pentru Apostoli.Pe Iisus l-a gasit foarte repede, adica pe tanarul (modelul) care sa arate cu fata blanda, stand la masa.Desigura cateva luni, aproape un an a durat pana a pictat chipul lui Iisus. Dar icoana nu se mai sfarsea. De ce? Pentru ca nu-l gasea pe omul dupa care sa-l picteze pe Iuda. A umblat prin taverne, prin carciumi, pe sub poduri, prin canale, doar-doar o gasi unul care sa arate la fata in felul acesta, care sa exprime toata viclenia, toata nemernicia, toata prostia, tot, tot.
In sfarsit a gasit unul .Cu cativa gologani sau o tuica, ce i-o fi dat, a acceptat si venea zilnic si statea pe scaun si el il tot picta in icoana.La un moment dat, dupa cateva zile, a vazut ca omul pe care-l cautase atata timp, plangea.Si s-a mirat:cum un nemernic, un betiv(cine stie cate rele facuse), cum de plangea acesta? Si l-a intrebat: "De ce plangi?".Si n-a vrut sa spuna. Dar pana la urma i-a spus:"pictore, acum 12 ani, tot eu am stat pe scaunul acesta cand l-ai pictat pe Hristos".Cum decazuse el; tot el fusese model si pentru Hristos, si acum era model pentru Iuda .Asa ajunsese, in halul acesta ajunsese; si dandu-si seama, stand asa pe scaun cum il punea pictorul sa stea, cu punga in mana si gata sa plece, cum e in icoana , i-a venit sa planga.
Va sa zica, distanta dintra bine si rau, dintre lumina si intuneric e foarte mare. Dar trecerea noastra in lumina sau in intuneric, urcusul nostru catre bine sau coborasul nostru catre rau, este la o distanta foarte mica...Ne sta in putere sa alegem binele sau raul, sa alegem liturghia sau somnul, sa alegem postul sau imbuibarea, sa alegem rugaciunea sau discoteca, sa alegem injuratura sau Psaltirea."
(Pr. Nicolae Tanase- Parohia Valea Plopului, Asociatia Pro Vita)

Nicoleta

Decalogul tacerii

1. Taci, daca nu ai de spus ceva valoros!


2. Taci, atunci cand ai vorbit destul!

3. Taci, pana cand iti vine randul sa vorbesti!

4. Taci, atunci cand esti provocat!

5. Taci, cand esti nervos si iritabil!

6. Taci, cand intri in biserica, pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi!

7. Taci, cand pleci de la biserica, pentru ca Duhul Sfant sa poata imprima in mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit!

8. Taci, cand esti ispitit sa barfesti!

9. Taci, cand esti ispitit sa critici!

10. Taci, cat sa ai timp sa gandesti inainte de a vorbi!

nicolae

first post

...pentru inceput, eu sunt Nicu,am 16 ani...si nu prea am idei, ce sa scriu in prima postare.
am facut blogul pentru a-mi spune gandurile, si parerile...nu stiu cine ar putea sa fie interesat, sa afle ce gandeste si ce vrea cineva...dar merita sa incerc. Nu rad la comanda si asta poate fi o calitate. In general citesc sufletul oamenilor dupa chip...sau doar am impresia...stiu ca s-ar putea sa gresesc...oricine greseste, oricine ar trebui sa stie sa-si dea seama cand o face.Imi respect prietenii si le spun daca consider ca au gresit cu ceva...nu din rautate, ci pentru ca asta cred eu ca fac prietenii..sa fii sincer cu tine si cu cei din jur.Desi mi s-a spus ca am facut blogul pentru ca toti au...nu asta e motivul...pur si simplu vreau s-mi scriu gandurile...si poate ca mai sunt oameni care gandesc, traiesc si se poarta frumos...pana la urmatoarea postare...Doamne ajuta!