Cu ce n-am gresit?

Cu ce n-am greşit?



De ce mi-e dragostea, ciulin,

Şi mângâierea, buruiană,

Învăţătura, chin şi spin,

Şi roada de smochin, doar mană?



De ce cu fiecare zi

Lumina ce-o vedeam odată

Este blestemul de-a privi

În bezna cea imaculată?



De ce şi zborul mi s-a frânt,

De ce nici pasul nu mai pune,

Nici mâna - bine pe pământ -

Nici mintea – mir de rugăciune?



De ce povara de nu-mi ştiu

Purta nici mie, cum s-ajut

Să-şi poarte crucea lui, un fiu?

De ce cu fapta, nu zbor mut?



De ce n-am ştiinţă, nu am har,

Să fiu atât de înţelept,

Încât să beau din Tine-amar,

Şi să-l împart – precum e drept?



Deşertăciunea mea sub cer,

Pe-o rogojină de poem,

Doamne, din Tine, fur în ger,

Dragostea toată, din blestem…

JIANU LIVIU-FLORIAN