PARINTELE DUMITRU STANILOAE

De pe dealurile bucuriilor-in vaile necazurilor, asa decurge viata omului duhovnicesc; dar ea inscrie un real progres in aceste alternante.Bucuriile, pentru rabdare, sunt tot mai curate, mai spiritualizate, mai nepatate de multumirea de sine; necazurile sunt tot mai ferm rabdate.
Propriu-zis , bucuriile sunt domolite de siguranta necazurilor ce vor veni, iar necazurile, rabdate cu un amestec de seninatate, de ras interior, cum zice Ioan Scararul, pentru siguranta bucuriilor ce vor veni la rand. Deci fie cat de schimbatoare imprejurarile exterioare in care se desfasoara viata omului duhovnicesc, launtric ea a ajuns la un fel de nivelare, care ii da o statornica liniste. E taria spiritului in fata valurilor lumii.

In timp ce omul de odinioara gasea in mediul social un factor prin care isi intarea credinta si practica rugaciunii, astazi acest mediu este un factor de racire, un factor impotriva caruia cel care vrea sa-si mentina credinta si rugaciunea trebuie sa se apere .Astazi omul credincios trebuie sa caute in mare masura el insusi motivatii care sa-i poata sustine credinta si propria sa practica a rugaciunii...Omul care reuseste sa-si intareasca credinta si rugaciunea prin motivatii personale reflectate, poate deveni el insusi un focar pentru intarirea credintei si innoirea rugaciunii in mediul sau social.

[...]

O smerenie nealterata pune mereu inceput zidirii noastre. Asa faceau sfintii. Cu cat se apropiau mai mult de Dumnezeu, socoteau ca abia pun inceput pocaintei, mantuirii, zidirii lor. ...Un staret e intrebat, putin inainte de a se savarsi din viata, de ucenic:" Esti pregatit sa mori?". Batranul raspunde: "Eu inca nu m-am smerit!". Potae ne intrebam de ce mandria, orgoliul, constituie un pacat atat de mare? Raspundem fara ocolo: este cel mai nefiresc, grav si tragic pacat. Trufia tinde sa faca din eul meu un centru esential si existential, ceea ce eu nu sunt. ... Trufia satanica te ispiteste sa fii un centru, ceea ce fireste nu esti; iar cand tu te socotesti asa, cine vrea sa fie satelitul  sau scalvul tau? Nimeni nu se doreste pe post de sclav. ...Ioan Scararul vede mandria drept "inainte-mergatoarea iesirii din minti" (Cuvantul 22) si adauga: "Mandrul nu mai are nevoie de demon, pentru ca s-a facut el insusi demon" A devenit deci potrivnicul, satan;potrivnicul tuturor. ..." Calea celui nebun este dreapta in ochii lui, iar cel intelept asculta de sfat".(Pilde 12, 15)
Dar , mai concret, ce inseamna sa fii smerit? Cred ca a f i smerit inseamna a cugeta si a-ti cunoaste, cu dar de sus, locul tau; in fata lui Dumnezeu, a semenilor si a celorlalte fapturi; deci a dobandi o dreapta marturie a constiintei de sine.(Pr. Constantin Galeriu)

SFATURI DUHOVNICESTI

"Prin tacere Il tradam pe Dumnezeu"(Sf. Grigorie Teologul).


"Unde este Biserica, acolo este si Duhul Sfant, iar unde este Duhul Sfant, acolo este si Biserica si tot harul, iar Duhul Sfant este Adevarul" (Sf. Irineu de Lyon).


"A tainui cuvantul Adevarului inseamna a te lepada de el"(Sf. Maxim Marturisitorul).


"Parintele nostru Sofronie , ne spune ca nu exista conditii si nu pot exista conditii in care cuvantul lui Dumnezeu sa nu fie valabil si puternic. Nu exista si nu pot exista conditii care sa impiedice mantuirea, trairea cuvantului lui Dumnezeu"(Pr. Rafail Noica).


"Eu socotesc ca cel mai de pret in aceasta viata este sa lasi toate si sa-ti plangi pacatele tale, pentru ca cea mai scumpa pentru noi este vesnicia. Deci, trebuie sa facem totul ca sa n-o pierdem, ca atunci degeaba am trait pe pamant"(Arhim. Cleopa Ilie).


"Cand omul, fiinta atotconstienta si cu chipul lui Dumnezeu, se lasa la discretia mijloacelor mass-media:a presei dubioase, a radioului, mai ales a televiziunii, care deja demult a devenit drog pentru omul contemporan, acest fapt il pregateste pe nesimtite sa se predea hristosului mincinos, cauia asemenea stare de pasivitate a duhului uman ii convine cel mai mult. Poluarea generala a aerului duhovnicesc acum in lume, ajuta si accelereaza oricare alt fel de poluare: a apei, a aerului si a pamantului si-viceversa"(Vladeta Jerotic).


"Crede cu tarie ca suferim numai cata vreme nu ne-am smerit; de indata ce ne smerim intristarile noastre iau sfarsit"(Sf Siluan Athonitul)


"In ciuda a celor ce se intampla si a nevredniciei monahilor si a clericilor, Biserica este izvorul nesecat al minunilor. Ia apa si a face Aghiasma; ia paine si vin si le face dumnezeiasca Euharistie; il ia pe omul de lut si-l face dumnezeu. Aceste minuni multi nu le vad.Intrucat, daca le-ar vedea, n-ar batjocori sau nu ar uri Biserica lui Hristos, ci ar iubi-o, ar cinsti-o si nu ar vorbi de ea dispretuitor, asa cum fac unii."(Pr. Paisie Aghioritul)

"Oricine se pleaca  smerit, primind loviturile celorlalti, isi calca in picioare parerea despre sine, infrumusetandu-se duhovniceste ca un inger; in conditiile acestea va putea trece prin poarta cea stramta a Cerului...Nimeni nu se ridica la cer urcand lumeste, ci pogorandu-se duhovniceste.Oricine isi fixeaza sa paseasca la o inaltime mai joasa, inainteaza intotdeauna cu siguranta si niciodata nu cade..." (Pr. Paisie Aghioritul)

Pr. Dumitru Staniloae

L-am cautat pe Dumnezeu in oamenii din satul meu, apoi in carti, in idei si simboluri.Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Intr-o zi am descoperit in scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii ca e cu neputinta sa-L intalnesti pe Dumnezeu in mod real prin rugaciune.Si atunci L-am auzit spunandu-mi: INDRAZNESTE SA INTELEGI CA EU, DUMNEZEU, TE IUBESC!
Atunci, cu rabdare, m-am pus pe lucru. Astfel, am inteles treptat ca Dumnezeu e aproape, ca ma iubeste si ca, umplandu-ma de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalti. Am inteles ca iubirea e comuniunea cu Dumnezeu si cu celalalt. Si ca, fara aceasta comuniune, lumea nu e decat tristete ruina, distrugere, masacre. Sa vrea, numai , lumea sa traiasca in aceasta iubire, si atunci ar cunoaste viata vesnica...


Ascultarea de parintele duhovnic este ascultare de Dumnezeu. Prin gura duhovnicului vorbeste Insusi Ziditorul nostru. El este "doar un martor", care asculta marturisirea noastra si care ne transmite apoi voia Tatalui ceresc. Acsultarea inseamna smerenie. Ir smerenia acopera toate pacatele, dupa cum spune Sfantul Antonie cel Mare.(Mihaela Ion, "Intre raiul rugaciunii si iadul drogurilor")

NU DEZNADAJDUI

Niciodata nu vom trai fara sabii indreptate impotriva noastra, dar toate acestea nu trebuie sa ne descurajeze.
Nu trebuie sa ne dam batuti.
Dumnezeu stie necazurile noastre dar ne curateste prin ele asa cum se curata aurul in cuptor.
Dumnezeu ne-a mantuit prin Cruce, nu prin dreptate, nu prin minuni.Deci nici un crestin nu este scutit de crucea sa, pentru ca este un dar de la Dumnezeu spre mantuire.
Suferinta nu este numaidecat o pedeapsa, dar chiar daca ar fi, ea este un canon care ne ajuta sa ne indreptam, sa ne intoarcem la bine.
Inainte de a-ti trimite Crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Sai cei preafrumosi, a examinat-o cu ratiunea Sa dumnezeiasca, a verificat-o cu dreptatea Sa najunsa, a incalzit-o in inima Sa cea plina de iubire, a cantarit-o in mainile Sale pline de afectiune, ca nu cumva sa fie mai grea decat o poti duce.
Si dupa ce a masurat curajul tau, a  binecuvantat-o si ti-a pus-o pe umeri, deci o poti duce. Tine-o bine si urca pe Golgota spre Inviere.(profetii si marturii crestine pentru vremea de acum)

CUVINTE

Sa nadajduiasca in Tine cei ca cunosc numele Tau, ca n-ai parasit pe cei ce Te cauta pe Tine, Doamne!
Cazut-au neamurile in groapa pe care au facut-o, in cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.
Se cunoaste Domnul cand face judecata!intru faptele mainilor Lui s-a prins pacatosul.
Scoala-Te, Doamne, Dumnezeul meu!Inalta-se mana Ta! Nu uita pe saracii Tai pana in sfarsit!
Vezi, pentru ca Tu privesti la necazuri si la durere, ca sa le iei in mainile Tale; caci in Tine se increde saracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor.(Ps.9,10;9,15-16;8,32;9,34)

imagine preluata de pe orthphoto.net

...

Rastignirea ducand la inviere.moartea la viata, suferinta la fericire, plansul la mangaiere, saracia la bogatie, este unul din marile paradoxuri aparente ale crestinismului.
Cum se poate ca moartea sa duca la viata?cum se poate ca linia care merge spre vietii, in loc sa ajunga, cum spune legea mintii omenesti, la un capat echivalent cu sfarsitul vietii, sa patrunda la un moment dat in plinatatea de viata si de fericire?cum se face ca ceea ce ni se pare noua ca coboara, in realitate urca si viceversa, ceea ce urca, in realitate coboara?Crestinismul ne invata ca cine coboara in mormant se inalta spre inviere si cine se urca in onorurile si bunurile vietii vazute, paseste spre moarte. Desigur ca e vorba de coborarea benevola, fara proteste, de o coborare care-si pastreaza toata frumusetea etica, sau e produsa tocmai de aceasta frumusete etica. In lumina crestinismului mormantul e mai aproape de cer, decat un scaun de onoare.Directia cerului nu e in sus, spre acea parte spre care alearga oamenii de obicei in viata sociala, ci in josul vietii.
Raul vine dintr-o lacomie neinfranata a firii noastre actuale, dupa viata; lacomie alimentata de teama neincetata
si chinuitoare de imputinare a vietii noastre, de sleire si de sfarsire a ei.Aceasta e tot una cu o neincredere in Dumnezeu, adevaratul izvor si sustinator al vietii.Ca si cand numai de noi ar depinde sa ne conservam si inmultim viata; traim intr-o permanenta fierbinteala de a ne consolida existenta, intr-o grija bolnavicioasa de a nu scadea. Si in vuietul acestei framantari si incordari, nu observam ca suntem robii unei amarnice iluzii, ca in loc sa ne intarim si inmultim viata ne-o uzam, ne-o slabim, si atunci cand ni se pare ca am dobandit lumea, in groapa ne salasluim.[...]
Paradoxul crestin, exprimat in primele randuri ale acestui articol, nu inseamna in realitate decat afirmarea exclusiva a biruintei lui Dumnezeu. Cand spunem ca prin moarte ajungem la inviere, ne dam la o parte cu pretentiile noastre pacatoase, ca numai prin noi ne sustinem viata, si marturisim ca, dimpotriva, numai Dumnezeu este izvorul ei, inviind-o chiar cand noi nu mai suntem in stare sa ridicam nici macar un deget.
De aceea este moartea treapta spre adevarata viata si smerenia pas spre inaltime si suferinta suis spre cer-cand in ele pulseaza increderea netarmurita in Dumnezeu-pentru ca prin ele ne apropiem de Dumnezeu, apelam iarasi la El, venim din instrainarea increderii in noi, de care s-a facut vinovat fiul ratacitor, cel dornic dupa autonomie, caruia  nu-i convenea obladuirea parinteasca.[...]
(DUMITRU STANILOAE-"ORTODOXIE SI ROMANISM")

nicoleta